V-ați gândit vreodată la istoria Tunului Basilic? Mai ales că acesta se spune că a fost construit de un român pe nume Urban, cunoscut și sub numele de Orban?
Armele, transportate cu ajutorul a 60 de boi
Despre căderea Constantinopolului, numele sub care este cunoscută de-a lungul vremii cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de către Imperiul Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, a curs multă cerneală…
E drept că otomanii aveau o armată uriașă, care se ridica la aproape 100.000 de suflete, infinit mai mare decât cei 7000 oameni ai armatei bizantine. Dar cetatea care avea nu mai puțin de 22,5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice din acea perioadă, era greu de cucerit.
Ce metodă s-a găsit pentru a se scăpa din acest impas? A apelat la ajutorul unui inginer, Urban sau Orban, despre a cărui naționalitate se spune că era … română. Un as în meseria sa, acesta, specialist în construirea de tunuri, arme care în acea perioadă erau o nouă tehnică de luptă a realizat în premieră un tun uriaș, lung de op metri și cu un diametru de 75 de centimeri, căruia i s-a dat numele de tunul Basilic.
Interesant este faptul că acest tun avea capacitatea de a lansa un proiectil de 544 kilograme la o distanta de aproape doi kilometri. Se crede că Urban ar fi realizat armele în trei luni la Adrianopole, acestea fiind transportate ulterior către Constantinopole cu ajutorul a 60 de boi.